blestemat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BLESTEMÁT, -Ă, blestemați, -te, adj. 1. Lovit, ajuns de blestem. ♦ Rău, neprielnic, dușmănos.
2. (Adesea substantivat) Cu purtări rele; depravat, rău, ticălos. –
V. blestema.blestemat (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BLESTEMÁT, -Ă (‹
blestema)
adj.,
s. m. și
s. f. 1. (Persoană) care formează obiectul unui blestem. ♦
Pictori blestemați = nume dat artiștilor postimpresioniști de la sfîrșitul
sec. 19 și începutul
sec. 20, considerați atît din punct de vedere al operei cît și al nonconformismului social un pericol pentru societatea vremii.
2. (Om) ticălos, rău, nemernic (în comportări). ♦
Adj. Nefavorabil, neprielnic.
blestemat (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BLESTEMÁT, -Ă, blestemați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Cu purtări rele; rău, ticălos. ♦ Neprielnic.
Vreme blestemată. 2. (În superstiții) Care este obiectul unui blestem; afurisit. –
V. blestema.blestemat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)blestemat a. ajuns de blestem:
viața 'mi este acum blestemată BOL.;
2. criminal, scelerat:
fapte blestemate; 3. defăimat, mișel, netrebnic;
4. foarte rău:
pirul e plantă blestemată.blestemat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BLESTEMÁT, -Ă, blestemați, -te, adj. 1. Lovit, ajuns de blestem. ♦ Rău, neprielnic, dușmănos.
2. (Adesea substantivat) (Om) ticălos. —
V. blestema.