birocratism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BIROCRATÍSM s. n. Birocrație; funcționarism. –
Birocrat +
suf. -
ism. Cf. rus. biurokratizm, fr. bureaucratisme.birocratism (Dicționar de neologisme, 1986)BIROCRATÍSM s.n. 1. Tendință de rezolvare strict administrativă a problemelor publice, de rupere a lor de realitate; preocupare excesivă de latura formală a problemelor și lipsa de interes pentru fondul lor.
2. Sistem de conducere care utilizează un aparat birocratic (administrativ, polițienesc, militar) foarte numeros, în scopul impunerii prin forță a dominației minorității asupra majorității. ♦ (
În munca politică) înlocuire a muncii politice cu munca administrativă. [ Var.
biurocratism s.n. / cf. rus.
biurokratizm, fr.
bureaucratisme].
birocratism (Marele dicționar de neologisme, 2000)BIROCRATÍSM s. n. interpretare și aplicare formalistă, cu complicații inutile, a legilor, a dispozițiilor, în rezolvarea problemelor administrative, organizatorice etc.; birocrație. (< fr.
bureaucratisme, rus.
biurokratizm)
birocratism (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BIROCRATÍSM s. n. 1. Mod de a rezolva problemele administrative în spirit formalist, cu complicații inutile, care aduc întârzieri păgubitoare.
2. (În munca politică) Înlocuire a muncii politice cu munca administrativă. – Din
birocrat +
suf. -ism.birocratism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)birocratísm (-ro-cra-) s. n.birocratism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BIROCRATÍSM s. n. Tendință de rezolvare strict administrativă a problemelor publice, de rupere de realitate; preocupare excesivă pentru latura formală a problemelor.
Birocrat + suf. -ism. Cf. rus. biurokratizm, fr. bureaucratisme.