bipartiție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BIPARTÍȚIE, bipartiții, s. f. (
Bot.) Diviziune în două părți.
Bipartiție a celulelor. – Din
fr. bipartition, lat. bipartitio.bipartiție (Dicționar de neologisme, 1986)BIPARTÍȚIE s.f. Diviziune în două părți a unei celule, a unui nucleu. [Gen.
-iei. / cf. fr.
bipartition, lat.
bipartitio].
bipartiție (Marele dicționar de neologisme, 2000)BIPARTÍȚIE s. f. diviziune în două părți. (< fr.
bipartition)
bipartiție (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BIPARTÍȚIE s. f. Diviziune a unei celule în două celule noi. –
Fr. bipartition (
lat. lit. bipartitio, -onis).bipartiție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bipartíție (-ți-e) s. f.,
art. bipartíția (-ți-a), g.-d. art. bipartíției; pl. bipartíții, art. bipartíțiile (-ți-i-)bipartiție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BIPARTÍȚIE, bipartiții, s. f. (
Bot.) Diviziune în două părți.
Bipartiție a celulelor. — Din
fr. bipartition, lat. bipartitio.