biogen - explicat in DEX

biogen (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BIOGÉN, -Ă, biogeni, -e, adj. 1. (Despre roci) Care rezultă din țesuturi vii. 2. (Despre elemente chimice) Care a contribuit la apariția vieții pe Pământ. ♦ (Substantivat, n.) Îngrășământ agricol obținut din culturi de bacterii bogate în azot. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogène.

biogen (Dicționar de neologisme, 1986)
BIOGÉN, -Ă adj. (Despre roci) Care a luat naștere din viețuitoare. ♦ (s.n.) Preparat obținut din culturi de bacterii, care îmbogățesc solul în azot, folosit pentru a spori productivitatea leguminoaselor. [< fr. biogène, < gr. bios – viață, gennan – a naște].

biogen (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BIOGÉN, -Ă I. adj. 1. esențial pentru menținerea vieții. 2. produs prin acțiunea organismelor vii. II. s. n. preparat din culturi de bacterii, care îmbogățește solul în azot, folosit pentru a spori productivitatea leguminoaselor. (< fr. biogène)

biogen (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BIOGÉN, -Ă, biogeni, -e, adj. (Despre roci) Care rezultă din activitatea unor țesuturi vii. Calcar biogen. ♦ (Substantivat, n.) Preparat obținut din culturi de bacterii care îmbogățește solul în azot și se folosește ca îngrășământ în agricultură. [Pr.: bi-o-] – Fr. biogène (<gr.).

biogen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
biogén (bi-o-) adj. m., pl. biogéni; f. biogénă, pl. biogéne

biogen (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BIOGÉN, -Ă, biogeni, -e, adj. (Despre roci) Care rezultă din țesuturi vii. ♦ (Despre elemente chimice) Care a contribuit la apariția vieții pe Pământ. ♦ (Substantivat, n.) Îngrășământ agricol obținut din culturi de bacterii bogate în azot. [Pr.: bi-o-] — Din fr. biogène.