binom - explicat in DEX

binom (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BINÓM, binoame, s. n. Expresie algebrică formată din doi termeni (monoame) separați de semnul + sau -. – Din fr. binôme.

binom (Dicționar de neologisme, 1986)
BINÓM s.n. Expresie algebrică alcătuită din doi termeni. [Pl. -oame. / < fr. binôme, cf. lat. bis – de două ori, gr. nome – diviziune].

binom (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BINÓM, -Ă I. adj. (despre ecuații) din doi termeni. II. s. n. 1. expresie algebrică din suma sau diferența a doi termeni. 2. grup de două elemente. (< fr. binôme, lat. binomium)

binom (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BINÓM, binoame, s. n. Expresie algebrică constituită din suma a doi termeni. – Fr. binôme.

binom (Dicționaru limbii românești, 1939)
*binóm m. și n., pl. oame (d. bi- și -nom din monom). Mat. Expresiune algebrică a doĭ termeni, ca a-b. Binomu luĭ Newton, formulă celebră pin care Newton a dezvoltat puterile unuĭ binom afectat de un exponent oarecare.

binom (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
binóm s. n., pl. binoáme

binom (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
binom m. expresiune algebrică cu doi termeni, separați prin semnele + sau —.

binom (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BINÓM, binoame, s. n. Expresie algebrică constituită din suma sau diferența a doi termeni (monoame). — Din fr. binôme.