biban - explicat in DEX

biban (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BIBÁN, bibani, s. m. Pește răpitor de apă dulce, cu laturile corpului acoperite cu dungi negre transversale, cu carnea albă, gustoasă; baboi, costraș. (Perca fluviatilis). – Din bg. biban.

biban (Dicționar gastronomic explicativ, 2003)
BIBAN, bibani, s.m. 1. Pește răpitor de apă dulce, lung de 25-30 cm, cu carne albă și gustoasă; sin. costreș; fr. perche; engl. perch; germ. Barsch (Perca fluviatilis); 2. Biban-de-mare. Nume uzual pentru nenumărați pești marini din familia serranidae (bibani-de-mare), foarte bogată în specii și subspecii, unele de 20-30 cm lungime (Serranus scriba și cabrilla din Mediterana), altele pot atinge 1-1,5 m lungime; fr. perche de mer; germ. Seebarsch; engl. sea bass. v. lavrac

biban (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
bibán (bibáni), s. m. – Pește, baboi (Perca fluviatilis). Bg. biban (DAR; Scriban; Candrea).

biban (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
biban, bibani s. m. (mil.) recrut.

biban (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
BIBÁN (< bg.) s. m. Pește teleostean răpitor, de apă dulce și salmastră, răspîndit în Europa și Asia de Nord, lung de 25-30 cm, de c. 2 kg, cenușiu-verzui, cu 5-9 dungi negre transversale pe flancurile corpului și cu carne albă, gustoasă (Perca fluviatilis). ♦ B.-soare = pește teleostean răpitor și dăunător pisciculturii (distruge puietul și icrele), lung de 10-20 cm, verde-albăstrui cu pete portocalii și verzui, originar din America de Nord (Lepornis gibbosus); sorete.

biban (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BIBÁN, bibani, s. m. Pește răpitor de apă dulce, cu carne albă, gustoasă (Perca fluviatilis). – Bg. biban.

biban (Dicționaru limbii românești, 1939)
bibán (Munt.) și ghibán (Mold.) m. (bg. biban). Mold. Un fel de pește de rîŭ cu aripile roșiĭ. În Tut. bubuĭoc. V. baboĭ, ghiborț.

biban (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bibán s. m., pl. bibáni

biban (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
biban m. pește de ape dulci, osos și lacom, se hrănește cu ouă de pește, insecte, etc. (Perca fluviatilis). [Bulg. BIBAN].

biban (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BIBÁN, bibani, s. m. Pește răpitor de apă dulce, cu laturile corpului acoperite cu dungi negre transversale, cu carnea albă, gustoasă; baboi, costraș (Perca fluviatilis). — Din bg. biban.