beteșug (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BETEȘÚG, beteșuguri, s. n. 1. (
Pop.) Infirmitate, invaliditate. ♦
Fig. Defect moral; cusur. ♦
Fig. Defecțiune.
2. (
Reg.) Boală. – Din
magh. betegség.beteșug (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BETEȘÚG, beteșuguri, s. n. 1. Infirmitate. ♦
Fig. Defect moral; cusur.
2. (
Reg.) Boală. –
Magh. betegség „boală”.
beteșug (Dicționaru limbii românești, 1939)beteșúg n., pl.
urĭ (ung.
betegség). Infirmitate.
beteșug (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)beteșúg (
pop.)
s. n.,
pl. beteșúguribeteșug (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)beteșug n. boală:
beteșug de tuse. [Ung. BETEGSÉG].
beteșug (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BETEȘÚG, beteșuguri, s. n. 1. (
Pop.) Infirmitate, invaliditate. ♦
Fig. Defect moral; cusur. ♦
Fig. Defecțiune.
2. (
Reg.) Boală. — Din
magh. betegség.