beteag - explicat in DEX

beteag (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BETEÁG, -Ă, betegi, -ge, adj., s. m. și f. (Pop.) 1. (Om) infirm, schilod. 2. (Om) bolnav. – Din magh. beteg.

beteag (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
beteág (beteágă), adj. – 1. Bolnav. – 2. Invalid. Mag. beteg „bolnav” (Miklosich, Fremdw., 78; Cihac, II, 482; Gáldi, Dict., 84), de unde provin și sb. beteg, rut. betehe (după Miklosich, Wander., 12 și Berneker 63, rut provine din rom.). Der. betegos, adj. (bolnăvicios, plăpînd); beteji, vb. (a se îmbolnăvi, a suferi de ceva); betejeală, s. f. (boală, beteșug); betejitură, s. f. (boală, infirmitate); beteșug, s. n. (boală, infirmitate). Toți der. sînt normali, cu excepția ultimului, care provine direct din mag. betegség. Introdus în sec. XVI.

beteag (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BETEÁG, -Ă, betegi, -e, adj. 1. Schilod, infirm. 2. (Reg., adesea substantivat) Bolnav. – Magh. beteg.

beteag (Dicționaru limbii românești, 1939)
beteág, -ă adj., pl. egĭ, ege (ung. beteg, bolnav, d. mgerm. de sus wêtac, wêtage, durere, boală). V. meteahnă. Vătămat, infirm.

beteag (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
beteág, -ă, adj. – Bolnav, suferind: „O floare aflai, / În sân o-aruncai, / Beteagă ptícai” (Calendar 1980: 7). – Din magh. beteg „bolnav„.

beteag (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
beteág (pop.) adj. m., s. m., pl. betégi; adj. f., s. f. beteágă, pl. betége

beteag (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
beteag a. 1. schilod, olog, ciung; 2. bolnav, infirm. [Ung. BETEG, bolnav].

beteag (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BETEÁG, -Ă, betegi, -ge, adj., s. m. și f. (Pop.) 1. (Om) infirm, schilod. 2. (Om) bolnav. — Din magh. beteg.