beregată (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BEREGÁTĂ, beregate, s. f. (
Pop.) Laringe;
p. ext. gâtlej. –
Cf. scr. berikat.beregată (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)beregátă (-ắți), s. f. –
1. Mărul lui Adam. –
2. Gît, gîtlej. –
Istr. biricuată. Lat. *
verucata, de la
veruca, datorită aspectului mărului lui Adam,
cf. sp. nuez (Pușcariu,
Dacor., IX, 440). Este cuvînt folosit în Banat,
Olt. și
Munt. (ALR, I, 38).
Sb. berikat, semnalat de Candrea ca posibil etimon, trebuie să provină din
rom. Nu pare posibilă
der. propusă de Diculescu,
Elementele, 475, din
gr. *βάρυξ-υγος,
der. de la φάρυγξ.
beregată (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BEREGÁTĂ, beregate, s. f. (
Pop.) Laringe, înghițitoare;
p. ext. partea gâtului în care se află laringele; gâtlej. –
Comp. sb. berikat.beregată (Dicționaru limbii românești, 1939)beregátă f., pl. (vest)
ate și (est)
ățĭ (la Cdr. „cp. cu sîrb.
berikat”). Gîtlej,
traheie:
l-a apucat de beregată și l-a gîtuit. – În Serbia
ghiribițe, f. pl.
beregată (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)beregátă (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. beregátei; pl. beregáteberegată (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)beregată f. gâtlej (de om sau de pasăre):
beregata curcanului. [Origină necunoscută].
beregată (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BEREGÁTĂ, beregate, s. f. (
Pop.) Laringe;
p. ext. gâtlej. —
Cf. sb. berikat.