bere - explicat in DEX

bere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BÉRE¹, (rar) beri, s. f. 1. Băutură slab alcoolică, obținută prin fermentarea unei infuzii rezultate din fierberea în apă a malțului și a florilor de hamei. 2. (Eliptic) Țap, halbă, sticlă de bere¹ (1). – Din germ. Bier (influențat de bere²).

bere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BÉRE² s. f. Faptul de a bea. – V. bea.

bere (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
bére s. f. – Băutură alcoolică slabă din hamei. Germ. Bier, modificat prin asociere spontană cu vb. bere (a bea), cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 275; DAR). Trebuie să fi intrat în rom. cel puțin din sec. XVI; prima fabrică de bere care apare în documente este cea de la Iași, din 1560. În mr. din it. birra (Ruffini 103).

bere (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BÉRE¹ s. f. 1. Băutură slab alcoolică obținută prin fermentarea cu o drojdie specială a mustului rezultat din fierberea cu apă a malțului și a hameiului. 2. (Eliptic) Țap, halbă, sticlă de bere (1). – Germ. Bier (influențat de bere²).

bere (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BÉRE² s. f. Faptul de a bea; (concr.) băutură.

bere (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) bére f. Acțiunea de a bea. Vechĭ. Băutură.

bere (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) bére f. (ngr. it. bira, d. germ. bier, supt infl. luĭ bere 1; fr. bìere). O băutură galbenă (maĭ închisă orĭ maĭ deschisă) străvezie amară și puțin îmbătătoare care se face din orz și hameĭ pus la fermentat (E băutura popoarelor germanice). V. bragă.

bere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bére s. f., g.-d. art. bérii; (porții, sorturi) pl. beri

bere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bere f. băutură fermentată din apă, orz și hemeiu. [Nemț. BIER, influențat de verbul indigen bere].

bere (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BÉRE¹, (2) beri, s. f. 1. Băutură alcoolică slabă, obținută prin fermentarea unei infuzii rezultate din fierberea în apă a malțului și a florilor de hamei. 2. Varietate sau porție de bere (1). 3. (Eliptic) Țap, halbă, sticlă de bere¹ (1). — Din germ. Bier (influențat de bere²).