berechet - explicat in DEX

berechet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BERECHÉT, (1, 2) berecheturi, s. n., (3, 4) berecheți, s. m. (Reg.) 1. S. n. Belșug, abundență. ♦ (Adverbial; sens curent) Din belșug, din abundență. 2. S. n. Noroc, prosperitate (neașteptată). 3. S. m. (Ir.) Om care aduce belșug, noroc. 4. S. m. Om șiret, mincinos, șmecher, care înșală pe alții, haimana. – Din tc. bereket.

berechet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
berechét s. m. – Abundență, belșug. – Mr. birichete, megl. birichet. Tc. bereket (Roesler 589; Șeineanu, II, 47; Lokotsch 222; Ronzevalle 48); cf. ngr. μπερεϰέτι, alb. bereket „recoltă”, bg. bereket „abundență”. Uzul adv. este cel mai obișnuit.

berechet (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BERECHÉT, (1, 2) s. n., (3, 4) berecheți, s. m. 1. Belșug, abundență. ♦ (Adverbial) Din belșug, din abundență. 2. Noroc, fericire, prosperitate (neașteptată). Se mirau țăranii ce berechet i-a găsit (CREANGĂ). 3. Om care aduce belșug, noroc. 4. (Fam.) Pungaș, coțcar, potlogar. – Tc. bereket.

berechet (Dicționaru limbii românești, 1939)
berechét n., pl. ar fi urĭ (turc. [d. ar.] bereket, binecuvîntarea luĭ Dumnezeŭ, abundanță). Fam. Abundanță, belșug: acest an e berechet de poame. Fig. Iron. Om ușor de întîlnit, potlogoar, pungaș: ce maĭ berechet de om! Adv. În abundanță, din belșug: era mâncare berechet.

berechet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
berechét¹ (fam.) adv.

berechet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
berechét² (haimana) (reg.) s. m., pl. berechéți

berechet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
berechét³ (belșug, noroc) (reg.) s. n., pl. berechéturi

berechet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
berechet n. 1. noroc: se mirau țăranii ce berechet i-au găsit CR.; 2. belșug: are bani berechet; 3. fig. (și ironic), șiret, om nu glumă: știu că ești berechet bun CR. [Turc. BEREKET].

berechet (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BERECHÉT, (1, 2) berecheturi, s. n., (3, 4) berecheți, s. m. (Reg.) 1. S. n. Belșug, abundență. ♦ (Adverbial; sens curent) Din belșug, din abundență. 2. S. n. Noroc, prosperitate (neașteptată). 3. S. m. (Ir.) Om care aduce belșug, noroc. 4. S. m. Om șiret, mincinos, șmecher, care înșală pe alții, haimana. — Din tc. bereket.