berbant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BERBÁNT, berbanți, s. m. (
Înv. și
fam.) Bărbat afemeiat, crai. – Din
ngr. berbántis.berbant (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)berbánt (berbánți), s. m. – Hoț, pungaș, șarlatan. –
Var. (
Mold.)
birbant. Mr. birbantu. It. birbante (›
sp. bergante), prin intermediul
ngr. μπερμπάντης (DAR);
cf. și
tc. berbad, bg. berbant(in). Dicționarele iau în considerație de obicei exclusiv accepția secundară de „crai, bărbat afemeiat”; sensul primar este curent, totuși, în limba romanticilor.
Der. berbanterie, s. f. (hoție, șarlatanie);
berbantlîc, s. n. (pungășie, șarlatanie), cu
suf. tc., ca
bg. berbantlyk.berbant (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BERBÁNT, berbanți, s. m. (
Înv. și
fam.) Om ușuratic, neserios, afemeiat. –
Ngr. birbantis (<
it.).
berbant (Dicționar de argou al limbii române, 2007)berbant, berbanți s. m. bărbat afemeiat
berbant (Dicționaru limbii românești, 1939)berbánt adj. m. și s. (ngr.
birbántis, d. it.
birbante, om incorect; turc.
berbad, depravat; bg.
berbant).
Fam. Craidon, ștrengar, om care se ține după femeĭ.
berbant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)berbánt (
înv.,
fam.)
s. m.,
pl. berbánțiberbant (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)berbant m. și a. Mold. desfrânat, craidon:
toți cu inime ușoare, toți șagalnici și berbanți EM. [Pol. BIRBANT (= it. BIRBANTE)].
berbant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BERBÁNT, berbanți, s. m. (
Înv. și
fam.) Bărbat afemeiat, crai. — Din
ngr. berbántis.