berat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, 1982)BERÁT, beraturi, s.n.
berat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)BERÁT, beraturi, s. n. (Înv.) Act, titlu, înscris purtând pecetea sultanului. (din
tc. berat, cf. alb.,
bg. berat)
berat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)berát (beráturi), s. n. – Dispoziție, drept al sultanului. –
Mr. biratu. Tc. berat, din
arab. barāt‘a „imunitate” (Șeineanu, III),
cf. alb. berat, bg. berat.berat (Dicționaru limbii românești, 1939)berát n., pl.
urĭ și
e (turc.
berat, id.).
Vechĭ. Diplomă, brevet, decret de domnie.
berat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)berát (
înv.)
s. n.,
pl. beráturiberat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Berat n. cetate în Albania cu 20 000 loc. (din cari 3000 Armâni și restul Albanezi).