beli (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BELÍ, belesc, vb. IV. (
Pop.)
1. Tranz. A jupui.
2. Tranz. și
refl. A (se) juli.
3. Tranz. (În
expr.)
A-(și) beli ochii = a deschide ochii mari; a privi cu mirare, prostește. ◊
Refl. Ce te belești așa la mine? – Din
sl. bĕliti.beli (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)belí (-ésc, belít), vb. –
1. A jupui, a scoate pielea. –
2. A curăța coaja. –
3. A descoperi (acele părți ale trupului care sînt în mod normal acoperite sau protejate de o membrană, de piele sau de un organ). –
4. A prăda, a jefui. –
Mr. bilescu, megl. bilés. Lat. vēllĕre „a smulge”, cu schimbare de
conjug., datorită formei incoative a
vb.;
cf. cat. esbellegar „a sfîșia”, din
lat. *
exvēllĭcāre. În mod tradițional s-a păstrat
der. din
sl. belŭ „alb”,
bĕliti, „a albi”, cu toate că acestă ultimă formă a dat alt rezultat
rom. (
cf. bili), și că este imposibil de apropiat din punct de vedere semantic cele două noțiuni de „alb” și „a jupui”.
Cf. Miklosich,
Slaw. Elem., 16; Cihac; DAR; Candrea. Scriban se gîndea, curios, la o posibilă
der. de la
piele. Der. belitură, s. f. (jupuire, jupuitură);
belitor, adj. (care jupuiește);
beligă, s. f., rar (coajă). Din
rom. provine
bg. bĕlĭam „a jupui”.
beli (Dicționar de argou al limbii române, 2007)beli, belesc v. t. (intl.) 1. a bate foarte rău.
2. a fura.
3. a înșela.
4. a înjunghia.
5. a omorî.
beli (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BELÍ, belesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. (
Pop.) A (se) jupui. ◊
Expr. (
Tranz.)
A-(și) beli ochii = a deschide ochii mari; a privi cu mirare, prostește. – Slav (
v. sl. bĕliti).beli (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)belí (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. belésc, imperf. 3
sg. beleá; conj. prez. 3
să beleáscăbelì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)belì v.
1. a jupui:
a beli un bou; 2. fig. a despuia, a stoarce:
el ne belește și ne pradă NEGR.;
3. a lua scoarța de pe plante;
4. a deschide ochii peste măsură (de mirare sau prostie). [Slav. BĔLITI, a albi, de unde: a face alb lemnul (adică a-l coji), a face să se vază albul ochiului (= a-l holba) și a da cu alb (v.
bili)].
beli (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BELÍ, belesc, vb. IV. (
Pop.)
1. Tranz. A jupui.
2. Tranz. și
refl. A (se) juli.
3. Tranz. (În
expr.)
A (-și) beli ochii = a deschide ochii mari; a privi cu mirare, prostește. ◊
Refl. Ce te belești așa la mine ? — Din
sl. bĕliti.