bejenie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BEJÉNIE s. f. v. băjenie.bejenie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BEJÉNIE s. f. v. băjenie.bejenie (Dicționaru limbii românești, 1939)bejénie (est) și
bă- (vest) f. (vsl.
bĭežaniĭe, fugă, d.
bĭežati, bĭegati, a fugi. V.
bejenar, pribeag, zbeguĭesc). Fugă, emigrare de frica invaziuniĭ saŭ de jafurile administrațiuniĭ.
A face a bejenie, a meni a răŭ, a nenorocire, a emigrare, a da semne de bejenie prin purtări de calic. – În est pop.
bejă-.bejenie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bejenie f.
1. fuga dinaintea dușmanului;
2. în special fuga poporului la munți după învingerea eteriștilor de către Turci (1821):
din vremea bejeniei AL.;
3. roirea albinelor din stup:
vezi bejenii de albine EM. [Slav. BEJENIĬE, fugă].
bejenie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BEJÉNIE s. f. v. băjenie.