belea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BELEÁ, belele, s. f. (
Fam.) Întâmplare neprevăzută care aduce necaz; pacoste, bucluc. ◊
Expr. A da de belea = a avea o supărare, un necaz. ♦ Ființă care provoacă numai neplăceri, necazuri, încurcături. – Din
tc. belâ.