belșiță - explicat in DEX

belșiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BELȘÍȚĂ, belșițe, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze mari, verzui sau purpurii, și cu flori mari roșii, galbene sau pestrițe (Canna indica). – Et. nec.

belșiță (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BELȘÍȚĂ, belșițe, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze mari, verzi sau purpurii (Canna indica).

belșiță (Dicționaru limbii românești, 1939)
belșíță f., pl. e (d. vsl. bĭelŭ, alb?). O plantă erbacee ornamentală cu florĭ frumoase dintr’a căreĭ rizomă feculentă se fac cataplazme (canna indica).

belșiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
belșíță s. f., g.-d. art. belșíței; pl. belșíțe

belșiță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
belșiță f. plantă originară din Antile, se cultivă prin grădini pentru frumusețea florilor sale (Canna indica). [Origină necunoscută].

belșiță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BELȘÍȚĂ, belșițe, s. f. Plantă erbacee onrnamentală, cu frunze mari, verzui sau purpurii și cu flori mari roșii, galbene sau pestrițe; cană¹ (Cana indica). — Et. nec.