beilic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BEILÍC, beilicuri, s. n. 1. Casă în care erau găzduiți beii și alți trimiși oficiali ai Porții otomane în țările românești.
2. Vânzare forțată de oi în țările românești, făcută în favoarea sultanului la prețuri fixate de turci; dijmă (în oi).
3. Muncă efectuată gratuit în folosul unui bei sau al feudalilor autohtoni. – Din
tc. beylik.beilic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)beilíc (beilícuri), s. n. –
1. Palat rezervat oaspeților domnitorului, și mai ales trimișilor Sultanului. –
2. Monopol al cumpărării de oi pentru consumul palatului domnesc, a cărui valoare se stabilea, în general abuziv, de către cumpărător. –
3. Lucru de
mîntuială.
Tc. beylik (Șeineanu, II, 14), de unde provine și
ngr. μπεηλίϰι. Cuvînt
înv., ca și
der. său
beilicciu, s. m. (slujbaș însărcinat cu cumpărarea unui beilic 2), din
tc. beylikci (
sec. XVII).
beilic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BEILÍC, beilicuri, s. n. (
Înv.)
1. Conac în care se găzduiau beii sau demnitarii turci veniți ca trimiși ai Porții în țările românești.
2. Cumpărătură de oi (făcută cu de-a sila) pe seama sultanului, la prețuri stabilite dinainte; dijmă (în oi) plătită stăpânirii.
3. Muncă gratuită în folosul beiului sau al stăpânirii. –
Tc. beylik.beilic (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BEILÍC (<
tc.)
s. n. 1. Conac în care erau găzduiți beii sau demnitarii turci veniți ca trimiși ai Porții în Țările Române.
2. Cumpărătură de oi (făcută cu de-a sila) pentru Poartă, la prețuri dinainte stabilite; dijmă (în oi) plătită stăpânirii.
beĭlic (Dicționaru limbii românești, 1939)beĭlíc n., pl.
urĭ (turc.
beĭlik, calitatea de beĭ, guvern, dijmă de animale).
Vechĭ. Conacu (casa, palatu) înalților demnitarĭ aĭ Porțiĭ în București și Iașĭ. Rechizițiune vexatorie care consista în luarea anuală a unuĭ număr de oĭ p. Poartă. Clacă (corvoadă, prestațiune, angara) în folosu domnului.
Azĭ. Fig. Muncă grea, gratuită și fără plăcere:
a lucra de beĭlic. Vită de beĭlic, vită supusă la muncĭ grele. V.
havalea, jold, oĭerit.beilic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)beilíc (
înv.)
(bei-) s. n.,
pl. beilícuribeilic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)beilic n.
1. odinioară, palatul înalților demnitari ai Porții în București și Iași;
2. rechizițiune vexatoare, ridicare anuală a unui număr de oi pentru Constantinopole:
oi de beilic; 3. clacă în folosul Domnului:
poporul supus la beilicuri AL.;
vită de beilic, supusă la munci grele;
4. fig. lucru gratuit și fără folos:
a lucra de beilic, a munci fără tragere de inimă. [Turc. BEYLIK].
beilic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Beilic n. numele mânăstirii sfântului Ioan Gură-de-Aur din Iași.
beilic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BEILÍC, beilicuri, s. n. (
Înv.)
1. Casă în care erau găzduiți beii și alți trimiși oficiali ai Porții Otomane în Țările Românei.
2. Vânzare forțată de oi în Țările Române făcută în favoarea sultanului la prețuri fixate de turci; dijmă (în oi).
3. Muncă efectuată gratuit în folosul unui bei sau al feudalilor autohtoni. — Din
tc. beylik.