batjocură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BATJÓCURĂ, batjocuri, s. f. Luare în ras, bătaie de joc; vorbă, faptă, lucru de râs, de ocară, de insultă. ◊
Expr. A fi (sau
a ajunge, a
se face)
de batjocură = a fi (sau a ajunge, a se face) de râs, a deveni ridicol. [
Var.:
batjócoră s. f.] – Refăcut din
batjocuri (
pl. lui
batjoc înv. „bătaie de joc” <
bate +
joc).
batjocură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)batjócură (batjócuri), s. f. – Luare în rîs, bătaie de joc. De la
a bate joc (
cf. a bate 36). În vechime se folosea în acest sens cu
pl. jocuri, cf. le este lor a batere jocuri pre creștini, Miron Costin; pe baza acestui
pl. batjocuri (‹
bate jocuri) s-a format din nou un
sing. batjocură. În privința asocierii ambilor termeni
a bate și
joc, explicația pare dificilă; există și în mai multe limbi
sl. (
cf. DAR). Explicația sugerată anterior de către Pușcariu 176, în legătură cu o combinație de tipul
it. baiocco sau
bazzecola, este lipsită de fundament, și însuși autorul a renunțat la ea, în DAR. Menționăm că Cihac, II, 638, se referă la
ngr. βαγορίζω „a insulta”. Din
rom. provine
săs. „bažokurin” „a-și bate joc”.
batjocură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BATJÓCURĂ, batjocuri, s. f. Bătaie de joc; ocară, insultă. ◊
Expr. A fi (sau
a ajunge, a se face)
de batjocură = a fi (sau a ajunge, a se face) de râs. [
Var.:
batjócoră s. f.] – Din
batjocuri (
pl. lui
batjoc, azi dispărut).
batjocură (Dicționaru limbii românești, 1939)batjócură și
bajócură f., pl.
ĭ (d.
bat și
joc, adică „bătaie de joc”). Bătaie de joc, deriziune.
A lua în batjocură, a lua în rîs.
A ajunge de rîs și de batjocură, în mare deriziune, într’o stare jalnică.
batjocură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)batjócură s. f.,
g.-d. art. batjócurii; pl. batjócuribatjocură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)batjocură f.
1. luare în râs, bătaie de joc crudă și ofensătoare;
2. obiect de batjocură:
să moară mai bine decât să ajungă de batjocura lumii ISP.;
3. vorbă sau faptă injurioasă și plină de dispreț;
4. lucru rău făcut. [Singular abstras din pl.
batjocuri (vechiu-rom.
bat-joc, batjocură)].
batjocură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BATJÓCURĂ, batjocuri, s. f. Luare în râs, bătaie de joc; vorbă, faptă, lucru de râs, de ocară, de insultă. ◊
Expr. A fi (sau
a ajunge, a se face)
de batjocură = a fi (sau a ajunge, a se face) de râs, a deveni ridicol. [
Var.:
batjócoră s. f.] — Refăcut din
batjocuri (
pl. lui
batjoc înv. „bătaie de joc” <
bate + joc).