bătătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂTĂTÚRĂ, bătături, s. f. 1. Teren bătătorit (în fața casei);
p. ext. (
pop.) ogradă, curte (la casele țărănești).
2. Îngroșare a pielii palmelor sau tălpilor. ◊
Expr. (
Fam.)
A călca (pe cineva)
pe bătătură = a supăra, a enerva, a atinge (pe cineva) unde îl doare mai tare.
3. Băteală. –
Lat. battitura.