bătătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂTĂTÚRĂ, bătături, s. f. 1. Teren bătătorit (în fața casei);
p. ext. (
pop.) ogradă, curte (la casele țărănești).
2. Îngroșare a pielii palmelor sau tălpilor. ◊
Expr. (
Fam.)
A călca (pe cineva)
pe bătătură = a supăra, a enerva, a atinge (pe cineva) unde îl doare mai tare.
3. Băteală. –
Lat. battitura.bătătură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂTĂTÚRĂ, bătături, s. f. 1. Teren bătătorit (în fața casei) pe care nu crește iarba;
p. ext. ogradă, curte.
2. Îngroșare a pielii de pe mâini sau picioare din cauza unei frecări repetate. ◊
Expr. A călca (pe cineva)
pe bătătură = a atinge (pe cineva) unde-l doare mai tare; a supăra.
3. Băteală. – Din
bat (
prez. ind. al lui
bate) +
suf. -ătură.bătătură (Dicționaru limbii românești, 1939)bătătúră f. pl.
urĭ (d.
bat). Curte, locu din fața caseĭ, a cîrciumiĭ. Firele pe care le trece suveĭca transversal pin urzeală. Piele întărită maĭ ales la degete picĭoarelor din cauza încălțămintelor strîmte (calozitate). Acțiunea saŭ modu de a bate.
halal bătătură (de ex. vorbind de baterea unuĭ fer cu ciocanu). V.
batiște, băteliște, pistă.bătătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bătătúră s. f.,
g.-d. art. bătătúrii; pl. bătătúribătătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bătătură f.
1. curte țărănească, în special partea bătătorită a curții dinaintea casei:
are vite în bătătură; 2. curte pe lângă o cârciumă, unde se joacă:
flăcăii joacă în bătătură; 3. firul de tort care se petrece cu ajutorul suveicii prin rostul întins pe răsboiu:
bătătura e de bumbac și urzeala de in; 4. piele groasă sau carne întărită, ce se face la mâini, ori la picioare (de mult umblet sau de mult lucru):
am bătături; 5. crengi uscate, căzute din arbori:
o babă aduna bătături. [Lat. BATTITURA].
bătătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BĂTĂTÚRĂ, bătături, s. f. 1. Teren bătătorit (în fața casei);
p. ext. ogradă, curte (la casele țărănești).
2. Îngroșare a pielii palmelor sau tălpilor. ◊
Expr. (
Fam.)
A călca (pe cineva)
pe bătătură = a supăra, a enerva, a atinge (pe cineva) unde îl doare mai tare.
3. Băteală. —
Lat. battitura.