baston (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BASTÓN, bastoane, s. n. Bucată de lemn lungă (cam de un metru) și subțire, de obicei curbată la un capăt, care se poate ține în mână și are diverse utilizări. ◊
Baston de mareșal = un fel de baston scurt, purtat de un mareșal. ♦ Lovitură dată cu această bucată de lemn. – Din
it. bastone.baston (Dicționar de neologisme, 1986)BASTÓN s.n. 1. Obiect în formă de băț sau de ciomag lucrat frumos, folosit de obicei ca sprijin la mers. ◊
Baston de mareșal = baston purtat de mareșal ca semn distinctiv al demnității. ♦ Băț de mărimi diferite folosit în gimnastica medicală cu scop corectiv.
2. Piesă cilindrică de metal sau de lemn, care are diferite întrebuințări la bordul unei nave. [< it.
bastone].
baston (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bastón (bastoáne), s. n. – Bucată de lemn. –
Var. baton, s. n. (baghetă, bucată).
Mr. băscune, megl. băstun. It. bastone (
sec. XVIII); în dialecte, prin intermediul
ngr. μπαστούνι (
cf. Ruffini 334) sau
tc. bastun. Baton se folosește aproape exclusiv pentru bucățile de ciocolată,
fr. bâton de chocolat.baston (Marele dicționar de neologisme, 2000)BASTÓN s. n. 1. obiect în formă de băț, ca sprijin la mers. ♦ ~ de mareșal = baston purtat de mareșal ca semn distinctiv al demnității. 2. băț de mărimi diferite în gimnastica medicală cu scop corectiv. 3. bară cilindrică din metal sau lemn, cu diferite întrebuințări la bordul unei nave. (< it.
bastone)
baston (Dicționar de argou al limbii române, 2007)baston, bastoane, s. n. (șc.) nota unu
baston (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BASTÓN, bastoane, s. n. 1. Băț care servește de reazem în timpul mersului. ♦ Lovitură dată cu un asemenea băț.
2. (Rar) Baton. –
It. bastone.baston (Dicționaru limbii românești, 1939)*bastón n., pl.
oane (it.
bastone, fr.
bâton; ngr.
bastúni). Băț în care oameniĭ se sprijină orĭ cu care se apără de cîni. Lovitură de baston:
ĭ-a tras un baston. Bucată dintr’un pachet de ciocolată (fals
baton, după fr.
bâton). Insigna unor demnitățĭ:
bastonu de mareșal. De-a bastonu, un joc copilăresc. V.
cĭomag, sceptru, topuz.baston (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bastón (băț)
s. n.,
pl. bastoánebaston (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)baston n.
1. bucată de lemn, lungă și subțire, ce se poate ținea în mână;
2. lovitură cu bastonul;
3. (
de a) numele unui joc de copii. [It. BASTONE].
baston (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BASTÓN, bastoane, s. n. Bucată de lemn lungă (cam de un metru) și subțire, de obicei curbată la un capăt, care se poate ține în mână și are diverse utilizări. ◊
Baston de mareșal = un fel de baston scurt, purtat de un mareșal. ♦ Lovitură dată cu această bucată de lemn. — Din
it. bastone.