barbur (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)bárbur, bárburi, s.m. (reg.)
1. partea de jos a tăișului securii, a cuțitului.
2. cep sau cui la obada roții.
3. parte lărgită in triunghi la cămășile țărănești
barbur (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bárbur (-ri), s. m. –
1. Ascuțișul unui topor. –
2. Cep (de îmbinare), unire, legătură, racordare. –
3. Broderie în formă de triunghi pe pieptul unei cămăși.
Lat. barbula „bărbă mică” (Hasdeu 2516; REW 949; Candrea-Dens., 136; DAR). –
Der. bărbătură, s. f. (incizie la urechea oilor, în formă de triunghi).
barbur (Dicționaru limbii românești, 1939)bárbur și
bárbure m. (d.
barbă saŭ lat.
bárbula, bărbuță).
Trans. Încrețiturile triangulare de la gîtu cămășiĭ la pĭept și la spate. Partea de la vîrf a tăișuluĭ unuĭ cuțit.
Cov. Cep, cuĭ de lemn care unește pin muche doŭă scîndurĭ, ca la fundurile butoaielor.
barbur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)barbur m. Tr. un fel de broderie pe partea de sus a cămășilor țărănești. [Lat. BARBULA, firele de arniciu sau de mătase ale barburilor fiind asemănate unei mici barbe].