bandit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BANDÍT, bandiți, s. m. Persoană care face parte dintr-o bandă
1 de răufăcători; tâlhar, răufăcător, gangster. – Din
fr. bandit, it. bandito.bandit (Dicționar de neologisme, 1986)BANDÍT s.m. Tâlhar; brigand; asasin. [< it.
bandito, cf. fr.
bandit].
bandit (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bandít (bandíți), s. m. – Tîlhar, răufăcător.
It. bandito, de unde și
fr. bandit. –
Der. banditesc, adj.;
banditism, s. n.bandit (Marele dicționar de neologisme, 2000)BANDÍT s. m. tâlhar; brigand; gangster. (< fr.
bandit, it.
bandito)
bandit (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BANDÍT, bandiți, s. m. Tâlhar. –
Fr. bandit.bandit (Dicționaru limbii românești, 1939)*bandít m. (fr.
bandit, d. it.
bandito, care vine d.
banda, bandă, ceată). Tîlhar. V.
cetaș.bandit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bandít s. m.,
pl. bandíțibandit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bandit m.
1. făcător de rele, primejdios;
2. fig. om fără căpătâiu.
bandit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BANDÍT, bandiți, s. m. Persoană care face parte dintr-o bandă
1 de răufăcători; tâlhar, răufăcător, gangster. — Din
fr. bandit, it. bandito.