bandieră - explicat in DEX

bandieră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BANDIÉRĂ, bandiere, s. f. (Înv.) Steag, drapel, stindard. ♦ Spec. Steag al unei unități militare. [Pr.: -di-e-] – Din it. bandiera.

bandieră (Dicționar de neologisme, 1986)
BANDIÉRĂ s.f. Steag, stindard (al unei corăbii). [Pron. -di-e-. / cf. it. bandiera, fr. bandière].

bandieră (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
bandiéră (bandiére), s. f. – (Înv.) Steag, flamură. – Mr. bandieră, megl. banderă. It. bandiera, de unde provin și ngr. μπαντιέρα, alb. bandierë, tc., bg. bandera. Sec. XVIII, puțin folosit. Și mai puțin se întrebuințează forma veche banieră (‹ fr. banniére), galicism din epoca romantică. Mr. din it. (Ruffini 328).

bandieră (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BANDIÉRĂ s. f. pavilion al unei corăbii. (< it. bandiera)

bandieră (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BANDIÉRĂ, bandiere, s. f. (Înv.) Steag al unei țări înălțat pe vapoarele sale și pe clădirile unde se aflau reprezentanții ei în străinătate. ♦ Steguleț întrebuințat pe vapoare pentru semnalizări. ♦ Steag al unei armate sau al unui comandant de oștire; stindard, drapel. [Pr.: -di-e-] – It. bandiera.

bandieră (Dicționaru limbii românești, 1939)
*bandiéră f., pl. e (fr. bandière, d. it. bandiera, care vine d. got. bandi, steag. V. bandă 2). Steag de corabie orĭ de consulat. – Pop. Dun. pandéră (ngr. [d. it.] pandiéra [scris -ntiéra]): se lasă pandera (CL., 1910, 435). Și -elă.

bandieră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bandiéră (rar) (-di-e-) s. f., g.-d. art. bandiérei; pl. bandiére

bandieră (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bandieră f. 1. steag de trupe: front de bandieră, alinierea drapelelor și a stindardelor în fruntea unei armate rânduite; 2. steagul unei corporațiuni sau societăți.

bandieră (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BANDIÉRĂ, bandiere, s. f. 1. (Înv.) Steag al unei armate, al unei unități militare; drapel, stindard. 2. (Rar) Steag al unei corporații, al unei societăți, spec. al unei corăbii. [Pr.: -di-e-] — Din it. bandiera.