baligă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÁLIGĂ, baligi, s. f. (Adesea
fig.) Excrement de animale mari; băligar. [
Var.:
bálegă s. f.] –
Cf. scr. balega, alb. balge.baligă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)báligă (báligi), s. f. -Băligar. –
Var. balegă, s. f.;
bălig,, vb.;
mr. baligă, s. f.;
istr. (am)balig, vb. Origine necunoscută. Coincide cu
alb. baigë, bag(ël)jë (care după Barič,
AAS, II, 80, provine dintr-un
baljëgë, identic cu cuvîntul
rom.),
sb.,
cf. baloga, balega; astfel încît este considerat uneori drept cuvînt care aparține fondului primitiv balcanic. Explicațiile date pînă în prezent nu sînt suficiente. Miklosich,
Slaw. Elem., 14 (urmat de Cihac) consideră că
rom. provine din
sb.; dar același autor,
Fremdw., 76, afirmă că
sb. depinde de
rom., ca și
der. săi
balegara „băligar” și
balegati „a se băliga”, și
rut. bal’oh, bal’yga (
cf. Candrea,
Elemente, 407 și Berneker 41). Nici explicația prin intermediul
alb. nu poate satisface (
cf. Capidan,
Raporturile, 518; REW 873; Rosetti, II, 109), atît timp cît nu se cunoaște istoria cuvîntului
alb. Lambrior 370 propunea o
der. puțin probabilă de la
bale „salivă, cu
suf. -
că. Hasdeu 2384 (
cf. Șeineanu, I, 268 și DAR) semnalează
tăt. balgaš, balgas, cu același sens, dar al cărui fonetism prezintă dificultăți. Crețu 307 sugerează un *
caballica, avînd o afereză puțin explicabilă (
cf. Scriban, care crede numai că recunoaște în terminație
suf. -
icus). În sfîrșit, G. Meyer,
IE, VI, 116 (urmat de DAR și Pascu, I, 223) se referă la
it. bagola ”boabă, bacă„ din
lat. baca, și care a trecut probabil în Peninsula Balcanică în timpul Evului Mediu, explicație care prezintă mari dificultăți din punct de vedere istoric și semantic (
cf. Treimer,
ZRPh., XXXVIII, 285) și care în nici un caz nu se potrivește pentru
rom., unde excrementele animale care ar putea sugera o comparație cu ideea de ”boabă, bacă„ au tocmai alt nume,
cf. căcărează. Der. băliga, vb. (a face baligă);
băligar, s. n. (baligă; îngrășămînt);
băligar, s. m. (gîndac negru, Geotrupes stercorarius, Scaraboeus fimentarius);
băligos, adj. (plin de băligar; prost, bleg; laș, fricos);
îmbălega, vb. (a băliga; a umple cu băligar).
baligă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)baligă, baligi, s. f. 1. pălărie.
2. persoană înceată.
3. obiect de valoare mică.
baligă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BÁLIGĂ, baligi, s. f. Excrement al animalelor mari. [
Var.:
bálegă s. f.] –
Comp. sb. balega, alb. bagël'ë.baligă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)báligă, -i, -e, (balega). s.f. – Excremente de animale mari. – Cuvânt autohton, cf. alb. baigë (Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).
baligă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)báligă v. bálegăbaligă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)baligă f.
1. excremente de vite, mai vârtos de bou și de cal;
2. fig. om moale și lipsit de orice energie. [Origină necunoscută].
baligă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BÁLIGĂ s. f. v. balegă.