baieră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÁIERĂ, băieri, s. f. Curea, sfoară, ață etc. cusută sau prinsă de un obiect spre a putea fi transportat, atârnat, strâns etc. ◊
Expr. A strânge băierile pungii = a face economii, a deveni econom.
A avea nouă băieri la pungă = a fi zgârcit.
A (i se) rupe băierile inimii = a simți (sau a produce cuiva) o mare durere sufletească.
A-și dezlega băierile inimii = a se destăinui.
A ofta (sau
a striga, a râde) din băierile inimii = a ofta (sau a striga, a râde) foarte tare, foarte puternic. [
Pr.:
ba-ie-. - Pl. și:
baieri. Var.:
báier s. n.] – Din
lat. bajulus, bajula.