baier (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÁIER s. n. v. baieră.baier (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)báier (ă), báiere, s.n. (f.) (înv.)
1. sfoară, curea
2. salbă (de bani)
3. amuletă, talisman
4. adâncime, fund
5. barieră
baier (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BÁIER s. n. v. baieră.baĭer (Dicționaru limbii românești, 1939)báĭer n., pl.
e (d. lat.
bajulus, purtător, hamal. V.
baĭeră). Barieră. Bățu care se trece pin toartele unuĭ ciubăr că să-l poți ridica c’o singură mînă. V.
părîngă.baier (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)báier, -e, (baer, baior, bair), s.n. –
1. Brâu, cureaua de la tașcă, legătură de desagi (Papahagi 1925).
2. Ață, sfoară de legat cămașa ori sumanul la gât (Bud 1908): „Pă baieru trăistii mele / Scrisu-i numele tău, lele” (Ștețco 1990: 297). – Lat. bajulus „hamal” (Crețu, Philippide, Candrea-Densusianu, DA, DEX); „Baier e străvechi, specific românesc” (Russu 1981).
baier (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)baier n.
1. împletitură de lână de care se prinde sau se leagă ceva:
cămașa țărănească are la guler două baiere; 2. legătură sau nod:
baierile pungii; 3. fig. auriculele inimii, măruntaie:
mi se rup baierile inimii de milă ISP.;
4. împletituri descântate ce se pun la grumazul copiilor bolnavi:
acest copil avea un baier atârnat de gât ISP. [Origină necunoscută].
baier (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BÁIER s. n. v. baieră.