bade (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)báde s. m. –
1. Termen de adresare care, în limbajul popular din
Trans.,
Mold. și
Basar., se aplică persoanelor mai în vîrstă sau de rang mai mare, dacă nu sînt cunoscute. –
2. Termen pe care îl folosesc de obicei femeile de la țară pentru bărbatul iubit. –
Var. (
Trans.)
badiu. Numeroase
dim.:
bădi(u)c(ă), bădicuț(ă), bădieș, bădișor, bădiț(ă), bădițel, bădi(u)țică, bădi(u)liță, etc. Origine necunoscută. Coincide cu
bg. bata, batju „termen de adresare către fratele mai mare”,
sb. bato, bača, mag. bátya; este însă posibil ca aceștia să provină din
rom. Poate fi vorba de forma autohtonă a rădăcinii indoeuropene pentru „tată”,
cf. baci și
rus. batjuska. Nu pare a fi întîmplătoare coincidența cu lazio
bade „bătrîn”,
bad „a îmbătrîni” (
cf. Mélanges Soc. Ling., IX, 151). Pentru proveniența
rom. a
rut. badika, cf. Candrea,
Elemente, 406.