avar - explicat in DEX

avar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AVÁR¹, -Ă, avari, -e adj., s. m. și f. (Om) zgârcit. – Din fr. avare, lat. avarus.

avar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AVÁR², -Ă, avari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație turcică așezată în Câmpia Panoniei în timpul marilor migrațiuni ale popoarelor de la începutul evului mediu. 2. Adj. Care aparține avarilor (1), privitor la avari. – Din fr. Avares, lat. Avarus.

avar (Dicționar de neologisme, 1986)
AVÁR, -Ă s.m. și f. Zgârcit. [< fr. avare, it. avaro, lat. avarus – lacom].

avar (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AVÁR, -Ă adj., s. m. f. (om) zgârcit, calic. (< fr. avare, lat. avarus)

avar (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
AVÁR², -Ă, (‹ fr. {i}) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație turcică din stepele Asiei Centrale așezată în timpul marii migrațiuni a popoarelor în Cîmpia Panonică, unde a creat un stat (568-796), distrus de franci și bulgari; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține a. (1), privitor la a. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită de avari.

avar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AVÁR¹, -Ă, avari, -e adj., (Adesea substantivat) Care nu dă din al său; lipsit de generozitate; zgârcit. – Fr. avare (lat. lit. avarus).

avar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AVÁR², -Ă, avari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație mongolă care s-a așezat în Europa în timpul marilor migrațiuni de la începutul evului mediu. 2. Adj. Care aparține avarilor (1), privitor la avari. – Fr. Avares (lat. lit. Avarus).

avar (Dicționaru limbii românești, 1939)
*avár, -ă adj. și s. (lat. avarus). Zgîrcit, care adună banĭ și nu se îndură să-ĭ cheltuĭască chear [!] dacă are nevoĭe.

avar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
avár adj. m., s. m., pl. avári; adj. f., s. f. aváră, pl. aváre

avar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
avar m. și a. 1. sgârcit, iubitor de bani; 2. care nu risipește, econom: avar de timp, de vorbe; 3. fig. o lampă ’ntinde limb’avară și subțire EM.