avans - explicat in DEX

avans (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AVÁNS, avansuri, s. n. 1. Plată anticipată a unei părți dintr-o sumă curentă datorată ca retribuție sau salariu, ca acoperire a unei lucrări efectuate în contul unor zile-muncă, la încheierea unui contract etc. 2. (În expr.) A face (cuiva) avansuri = a încerca să obțină prietenia sau dragostea cuiva prin lingușiri, concesii (de ordin etic) etc. 3. Interval de timp, distanță etc. cu care cineva sau ceva se află înaintea altuia. – Din fr. avance.

avans (Dicționar de neologisme, 1986)
AVÁNS s.n. 1. Plată anticipată a unei sume de bani. 2. Poziția și avantajele cuiva care se află înainte; interval de timp, distanță, spațiu cu care cineva sau ceva este înaintea altcuiva sau a ceva. ♦ (La pl.) Primele demersuri pentru încheierea unei afaceri, pentru o înțelegere, pentru înfiriparea unei legături. [Pl. -uri. / < fr. avance].

avans (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
aváns (avánsuri), s. n. – 1. Plată anticipată. – 2. Interval de timp, distanță etc. cu care cineva se află înaintea altuia. Fr. avance. – Der. avansa, vb. (a înainta, a urca în grad), din fr. avancer.

avans (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AVÁNS s. n. 1. sumă de bani plătită cu anticipație. ♦ în ~ = mai înainte de timpul sau distanța prevăzută. 2. interval de timp, distanță, spațiu cu care cineva sau ceva se află înaintea altcuiva. ♦ ~ la aprindere = avans cu care se produce aprinderea combustibilului în camera de ardere a unui motor. ◊ (pl.) primele demersuri pentru încheierea unei afaceri, pentru o înțelegere, pentru înfiriparea unei legături. (< fr. avance)

avans (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AVÁNS, avansuri, s. n. 1. Plată anticipată a unei părți dintr-o sumă curentă datorată ca salariu, ca acoperire a unei lucrări efectuate etc. 2. (În expr.) A-i face (cuiva) avansuri = a încerca să câștigi, prin lingușiri, promisiuni sau concesii, prietenia cuiva. – Fr. avance.

avans (Dicționaru limbii românești, 1939)
*aváns n., pl. urĭ (fr. avance f.). Plată anticipată: a face avansurĭ. Fig. Demers anticipat demersurilor altuĭa p. începerea unor relațiunĭ.

avans (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aváns s. n., pl. avánsuri

avans (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
avans n. sumă plătită înainte de termen.

avans (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AVÁNS, avansuri, s. n. 1. Sumă de bani plătită anticipat în contul unor servicii, al unor lucrări etc. 2. (În expr.) A face (cuiva) avansuri = a încerca să obțină prie­tenia sau dragostea cuiva prin lingușiri, concesii (de ordin etic) etc. 3. Interval de timp, distanță etc. cu care cineva sau ceva se află înaintea altuia. — Din fr. avance.