avangardă - explicat in DEX

avangardă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AVANGÁRDĂ, avangărzi, s. f. (Adesea fig.) Subunitate sau unitate militară care se deplasează în fața forțelor principale ca element de siguranță. ◊ Loc. adj. De avangardă = a) care merge în frunte, care conduce; b) care luptă împotriva formelor și tradițiilor consacrate (în literatură și artă). ♦ Mișcare literară, artistică etc. care joacă (prin noutățile aduse) rol de precursor. – Din fr. avant-garde.

avangardă (Dicționar de neologisme, 1986)
AVANGÁRDĂ s.f. 1. Detașament care se trimite în fruntea unei trupe în marș spre a o asigura împotriva unui atac prin surprindere. ♦ (Fig.) Grup care se află în frunte. ◊ De avangardă = care merge în frunte, care conduce; în avangardă = în frunte. 2. Avangardism. ◊ Curent de avangardă = curent cultural cu tendințe avangardiste. [Pl. -gărzi, -garde. / < fr. avant-garde, cf. rus. avangard].

avangardă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AVANGÁRDĂ s. f. 1. detașament care se trimite în fruntea unei trupe în marș spre a face siguranța pe direcția de deplasare a acesteia. 2. clasă, grup social, organizație politică conducătoare, care se situează pe pozițiile cele mai înaintate în cadrul unei mișcări sociale, politice, naționale etc. ♦ de ~ = care merge, care conduce. 3. mișcare literar-artistică complexă și eterogenă, care, afișând o respingere totală a formelor consacrate și a tradiției, proclamă ostentativ și polemic necesitatea înnoirii, asumându-și rol de precursor; avangardism. (< fr. avant-garde)

avangardă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AVANGÁRDĂ, avangărzi, s. f. (Adesea fig.) Grup sau detașament de ostași care merge în fruntea unei trupe în mișcare, deschizându-i drumul. ◊ Loc. adj. De avangardă = care merge în frunte, care conduce. ◊ Loc. adv. În avangarda... = în fruntea... ♦ (Adjectival, în expr.) Detașamentul de avangardă al clasei muncitoare = partidul marxist-leninist. – Fr. avant-garde.

avangardă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*avangárdă f., pl. e și ărzĭ (fr. avantgarde). Garda din aintea [!] armateĭ în mers. V ariergardă.

avangardă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
avangárdă¹ (detașament militar) s. f., g.-d. art. avangắrzii; pl. avangắrzi

avangardă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
*avangárdă² (avangardism) s. f., g.-d. art. avangárdei; pl. avangárde

avangardă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
avan-gardă f. partea armatei care merge înainte: straja dinainte, fruntea oștii.

avangardă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AVANGÁRDĂ, (1) avangărzi, (2) avangarde, s. f. 1. (Adesea fig.) Unitate sau subunitate militară care se deplasează în fața forțelor principale ca element de sigu­ranță. ◊ Loc. adj. De avangardă = a) care merge în frunte, care conduce; b) care luptă împotriva formelor și a tradițiilor consacrate (în literatură și artă). 2. Mișcare literară, artistică etc. care joacă (prin noutățile aduse) rol de precursor. — Din fr. avant-garde.