autoritar - explicat in DEX

autoritar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AUTORITÁR, -Ă, auroritari, -e, adj. Căruia îi place să uzeze (și uneori să abuzeze) de dreptul de a comanda, de a da dispoziții; care găsește satisfacție în faptul de a fi ascultat. Om autoritar. ♦ Care impune ascultare, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.

autoritar (Dicționar de neologisme, 1986)
AUTORITÁR, -Ă adj. Care vrea să comande totdeauna, care urmărește să-și impună voința, autoritatea. [Cf. fr. autoritaire, it. autoritario].

autoritar (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AUTORITÁR, -Ă adj. care uzează de autoritatea sa, care urmărește să-și impună voința. (< fr. autoritaire)

autoritar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AUTORITÁR, -Ă, auroritari, -e, adj. Care caută să-și impună autoritatea sau voința proprie. [Pr.: a-u-] – După fr. autoritaire.

autoritar (Dicționaru limbii românești, 1939)
*autoritár, -ă adj. (fr. autoritaire). Care are caracteru autoritățiĭ excesive, arbitrar: om, ordin autoritar. V. ucaz.

autoritar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
autoritár (a-u-) adj. m., pl. autoritári; f. autoritáră, pl. autoritáre

autoritar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
autoritar m. partizan al autorității excesive. ║ a. care are caracterul arbitrarului.

autoritar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AUTORITÁR, -Ă, autoritari, -e, adj. Care uzează de autoritatea sa, care vrea să-și impună voința. Om autoritar. ♦ Care impune supunere, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] — Din fr. autoritaire.