autonomie - explicat in DEX

autonomie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AUTONOMÍE s. f. 1. Drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei naționalități sau al unei minorități naționale etc.) de a se administra singur, în cadrul unui stat condus de o putere centrală. ♦ Situație a celui care nu depinde de nimeni, care are deplină libertate în acțiunile sale. 2. Distanța maximă până la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul, fără a avea nevoie să se aprovizioneze cu combustibil. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomie, lat. autonomia.

autonomie (Dicționar de neologisme, 1986)
AUTONOMÍE s.f. 1. Drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei naționalități conlocuitoare etc.) de a se administra singur în cadrul unui stat condus de o putere centrală; situație a celui care nu depinde de nimeni, care are deplină libertate în acțiunile sale. 2. Distanța maximă pe care o poate parcurge un vehicul cu motor (navă, avion etc.) fără alimentare. ◊ Autonomie financiară = situația unui serviciu cu gestiune financiară independentă de aceea a organului care l-a creat și care îl controlează. Autonomia artei = diferențierea artei și a valorilor ei de celelalte forme ale conștiinței sociale și de valorile corespunzătoare acestora. [Pron. a-u-, pl. -ii, gen. -iei. / < fr. autonomie, it. autonomia, cf. gr. autos – însuși, nomos – lege].

autonomie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AUTONOMÍE s. f. 1. (fil.) faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria voință. 2. drept de a se guverna sau administra prin organe proprii, în anumite domenii, în cadrul unui stat condus de o putere centrală. ◊ autoconducere. 3. distanță maximă pe care o poate parcurge o navă sau timpul maxim de zbor al unui avion (elicopter) fără refacerea plinurilor de combustibil. 4. calitate a unui cuvânt de a avea un sens lexical deplin. (< fr. autonomie, lat. autonomia)

autonomie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AUTONOMÍE s. f. Drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei naționalități sau al unei minorități naționale) de a se administra singur, în cadrul unui stat condus de o putere centrală. [Pr.: a-u-] – Fr. autonomie (lat. lit. autonomia).

autonomie (Dicționaru limbii românești, 1939)
*autonomíe f. (vgr. autonomía). Libertatea de a avea legĭ particulare.

autonomie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
autonomíe (a-u-) s. f., art. autonomía, g.-d. autonomíi, art. autonomíei

autonomie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
autonomie f. 1. dreptul de a se guverna după propriile sale legi; 2. independență completă.

autonomie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AUTONOMÍE s. f. 1. Condiție a indivizilor, colectivităților și instituțiilor care se bucură de o anumită independență în raport cu autoritatea exterioară sau centrală. 2. Drept al unor subdiviziuni teritoriale ale unui stat de a se administra sau guverna prin organe proprii. 3. Distanță maximă până la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul, fără a avea nevoie să se aprovizioneze cu combustibil. [Pr.: a-u-] — Din fr. autonomie, lat. autonomia.