autonom - explicat in DEX

autonom (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AUTONÓM, -Ă, autonomi, -e, adj. Care se bucură de autonomie. ♦ Care este liber, care nu depinde de nimeni. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonome, lat. autonomus.

autonom (Dicționar de neologisme, 1986)
AUTONÓM, -Ă adj. Care se bucură de autonomie, este condus, administrat prin autonomie. [Pron. a-u-, pl. -mi, -me. / cf. fr. autonome, it. autonomo].

autonom (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AUTONÓM, -Ă adj. care se bucură de autonomie; independent. (< fr. autonome, gr. autonomos)

autonom (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AUTONÓM, -Ă, autonomi, -e, adj. Care se bucură de autonomie. [Pr.: a-u-] – Fr. autonome (lat. lit. autonomus).

autonom (Dicționaru limbii românești, 1939)
*autonóm, -ă adj. (vgr. autónomos, d. autós, însușĭ, și nómos, lege). Care are legile sale propriĭ.

autonom (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
autonóm (a-u-) adj. m., pl. autonómi; f. autonómă, pl. autonóme

autonom (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
autonom a. care se guvernă după propriile sale legi.

autonom (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AUTONÓM, -Ă, autonomi, -e, adj. Care se bucură de autonomie. ♦ Care este liber, care nu depinde de nimeni. [Pr.: a-u-] — Din fr. autonome, lat. autonomus.