autoguvernare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AUTOGUVERNÁRE, autoguvernări, s. f. Faptul de
a se autoguverna. [
Pr.:
a-u-] –
V. autoguverna.autoguvernare (Dicționar de neologisme, 1986)AUTOGUVERNÁRE s.f. Acțiunea de a se autoguverna. [<
autoguverna, după it.
autoguverno, engl.
self-government].
autoguvernare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AUTOGUVERNÁRE, autoguvernări, s. f. Faptul de
a se autoguverna.autoguvernare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)autoguvernáre (a-u-) s. f.,
g.-d. art. autoguvernắrii, pl. autoguvernắriautoguvernare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AUTOGUVERNÁRE, autoguvernări, s. f. Faptul de
a se autoguverna. [
Pr.:
a-u-] —
V. autoguverna.