autocombină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AUTOCOMBÍNĂ, autocombine, s. f. Combină autopropulsată. [
Pr.:
a-u-] –
Auto1- +
combină.autocombină (Dicționar de neologisme, 1986)AUTOCOMBÍNĂ s.f. Combină autopropulsată. [<
auto2- +
combină].
autocombină (Marele dicționar de neologisme, 2000)AUTOCOMBÍNĂ s. f. combină autopropulsată. (< auto
2 + combină)
autocombină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)autocombínă (a-u-) s. f.,
g.-d. art. autocombínei; pl. autocombíneautocombină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AUTOCOMBÍNĂ, autocombine, s. f. Combină autopropulsată. [
Pr.:
a-u-] —
Auto1- + combină.