autentic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AUTÉNTIC, -Ă, autentici, -ce, adj. Care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci. ♦ (Despre acte) Întocmit cu toate formele legale. [
Pr.:
a-u-] – Din
fr. authentique, lat. authenticus.autentic (Dicționar de neologisme, 1986)AUTÉNTIC, -Ă adj. Sigur, neîndoielnic, evident, de netăgăduit; al cărui autor este incontestabil; original. ♦ (
Despre acte) Întocmit prin respectarea tuturor formelor legale. [Pron.
a-u-. / cf. it.
autentico, lat.
authenticus, gr.
authentikos – de netăgăduit <
authentes – autor].
autentic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)auténtic (auténtică), adj. – Care este conform cu adevărul.
Fr. authentique, și înainte din
lat. authenticus ‹
gr. αύθέντης „autor” (
cf. Gáldi 155),
sec. XVII.
Der. (din
fr.)
autenticitate, s. f.;
autentifica, vb. (a legaliza, a autoriza).
autentic (Marele dicționar de neologisme, 2000)AUTÉNTIC, -Ă adj. a cărui autoritate sau realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor, unei epoci; real, veridic; original; necontrafăcut. ◊ (despre acte) întocmit cu toate formele legale. (< fr.
authentique, lat.
authenticus)
autentic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AUTÉNTIC, -Ă, autentici, -e, adj. A cărui autoritate sau realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci. ♦ (Despre acte) Întocmit sau învestit cu toate formele legale. [
Pr.:
a-u-] –
Fr. authentique (
lat. lit. authenticus).
autentic (Dicționaru limbii românești, 1939)*auténtic, -ă adj. (vgr.
authentikós, d.
authéntes, garant). În formele cerute de lege:
act autentic. Sigur, adevărat:
fapt autentic. Adv. În mod autentic.
autentic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)auténtic (a-u-) adj. m.,
pl. auténtici; f. auténtică, pl. auténticeautentic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)autentic a.
1. sigur, a cărui autoritate nu poate fi contestată:
operă autentică; 2. învestit cu formele legale:
act autentic. ║ adv. într’un mod autentic.
autentic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AUTÉNTIC, -Ă, autentici, -ce, adj. Care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci. ♦ (
Jur.) (Despre acte) Întocmit legal. [
Pr.:
a-u-] — Din
fr. authentique, lat. authenticus.