austru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AÚSTRU s. m. Vânt secetos care bate în țara noastră din sud-vest. [
Acc. și
áustru] –
Lat. auster, -tri.austru (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)áustru s. m. – Vînt care bate din sud.
Mr. austru. Lat. auster (Pușcariu 174; Candrea-Dens., 113; REW 807; DAR);
cf. it. ostro, v. fr. ostre. Este cuvînt pe care limba literară pare că l-a uitat, dar supraviețuiește în vorbirea populară. Pascu,
Beiträge, 8, îl derivă din
it. austro. –
Der. austral, adj., din
fr.austru (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AÚSTRU s. n. Vânt din sud sau sud-vest, vara secetos, iar iarna aducător de ploaie și zăpadă. [
Acc. și:
áustru] –
Lat. auster, -tri.austru (Dicționaru limbii românești, 1939)áustru n., pl. inuz.
e saŭ
urĭ (lat.
áuster, it.
áustro). Vîntu de la vest în vestu Munteniiĭ și de la sud în estu Munteniiĭ.
O casă cu fața spre austru (Bz.), cu fața spre sud. – Fals
aústru (Cdr.). V.
vînt.austru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!aústru s. n.,
art. aústrulaustru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)austru m. vântul cald ce bate dinspre Sud:
austrul le suflă (razele lunei) coamele pletoase BOL. [Lat. AUSTRUM].
austru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AÚSTRU s. n. Vânt secetos care bate în țara noastră din sud-vest. [
Acc. și:
áustru] —
Lat. auster, -tri.