auri (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AURÍ, auresc, vb. IV.
1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (
1), a polei sau a sufla cu aur. ♦
Fig. A da o strălucire ca de aur (
1), a face să pară de aur.
2. Refl. (În basme) A se preface în aur (
1). [
Pr.:
a-u-] – Din
aur.auri (Dicționar de neologisme, 1986)AURI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la ) aur”, „de aur”, „ca aurul”. [Pron.
a-u-. / < fr., it.
auri-, cf. lat.
aurum – aur].
auri (Marele dicționar de neologisme, 2000)AURI1-/AURO- elem. „aur”. (< fr.
auri-, auro-, cf.
lat. aurum)
auri (Marele dicționar de neologisme, 2000)AURI2- elem. „ureche”. (< fr.
auri-, cf.
lat. auris)
auri (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AURÍ, auresc, vb. IV.
1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur, a polei sau a sufla cu aur. ♦
Fig. A da o strălucire ca de aur, a face să pară de aur; a polei.
2. Refl. (În basme) A se preface în aur. [
Pr.:
a-u-] – Din
aur.auri (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)aurí (a ~) (a-u-) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. aurésc, imperf. 3
sg. aureá; conj. prez. 3
să aureáscăaurì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)aurì v.
1. a polei sau a sufla cu aur;
2. a se dauri:
sub privirea-i s’aurește unda lină din Bosfor BOL. [Lat. AURESCERE].
auri (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AURÍ auresc, vb. IV.
1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦
Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur.
2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [
Pr.:
a-u-] — Din
aur.