augment - explicat in DEX

augment (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AUGMÉNT, augmente, s. n. Vocală adăugată (în unele limbi indo-europene) la începutul unei forme verbale pentru a marca trecutul indicativului. – Din fr. augment, lat. augmentum.

augment (Dicționar de neologisme, 1986)
AUGMÉNT s.n. (Gram.) Vocală adăugată în unele limbi indo-europene la începutul unei forme verbale pentru a marca o acțiune trecută. [Pron. a-ug-. / < fr. augment, cf. lat. augmentum – creștere].

augment (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AUGMÉNT s. n. vocală adăugată, în unele limbi, înaintea unei forme verbale pentru a marca o acțiune trecută. (< fr. augment, germ. Augment, lat. augmentum)

augment (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AUGMÉNT, augmente, s. n. Vocală adăugată (în unele limbi indo-europene) la începutul unei forme verbale, pentru a marca o acțiune petrecută în trecut. [Pr.: aug-] – Fr. augment (lat. lit. augmentum).

augment (Dicționaru limbii românești, 1939)
*augmént n., pl. e (lat. augmentum. d. augére, a adăuga). Adaus, mărire. Silabă adăugată înaintea unor timpurĭ ale verbelor greceștĭ orĭ ale altor limbĭ.

augment (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
augmént (aug-) s. n., pl. augménte

augment (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
augment n. adăogarea unei vocale la începutul unui verb grec (la unele timpuri).

augment (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AUGMÉNT, augmente, s. n. Vocală adăugată (în unele limbi indo-europene) la începutul unei forme verbale pentru a marca indicativul trecut. [Pr.: aug-] — Din fr. augment, lat. augmentum.