auditor - explicat in DEX

auditor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AUDITÓR, -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care ascultă un curs, o conferință, un concert; ascultător, auzitor. [Pr.: a-u-] – Din fr. auditeur, lat. auditor, -oris.

auditor (Dicționar de neologisme, 1986)
AUDITÓR, -OÁRE s.m. și f., adj. (Cel) care ascultă un curs, o conferință etc.; ascultător. [Cf. fr. auditeur, lat. auditor].

auditor (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AUDITÓR, -OÁRE s. m. f., adj. (cel) care audiază un curs, o conferință etc.; ascultător. (< fr. auditeur, lat. auditor)

auditor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AUDITÓR, -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană care ascultă un curs, o conferință, un concert; ascultător. [Pr.: a-u-] – Fr. auditeur (lat. lit. auditor, -oris).

auditor (Dicționaru limbii românești, 1939)
*auditór, -oáre s. (lat. auditor). Care aude (ascultă) un discurs orĭ un curs: auditoriĭ unuĭ profesor.

auditor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
auditor m. cel ce ascultă o cuvântare sau o prelegere.

auditor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AUDITÓR¹, -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care ascultă un curs, o conferință, un concert; ascultător, auzitor. ♦ (Lingv.) Receptor. [Pr.: a-u-] — Din fr. auditeur, lat. auditor.

auditor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. — Din engl. auditor.