audia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AUDIÁ, audiez, vb. I.
Tranz. 1. (
Jur.) A asculta un martor în vederea rezolvării unui proces.
2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [
Pr.:
a-u-di-a] – Din
audiență, auditor, audiție etc.
audia (Dicționar de neologisme, 1986)AUDIÁ vb. I. tr. 1. A asculta depoziția unui martor, a supune unui interogatoriu.
2. A asculta un curs, o conferință, un șir de prelegeri etc. ♦ A asculta muzică (de obicei înregistrată pe discuri, pe bandă de magnetofon etc.). [Pron.
a-u-di-a, p.i. 3,6
-iază, ger.
-iind. / <
audiență,
auditor, după lat.
audire].
audia (Marele dicționar de neologisme, 2000)AUDIÁ vb. tr. 1. a asculta pe inculpat, pe martor sau oricare altă parte într-un proces. 2. a asculta un curs, o conferință. ◊ a asculta muzică (înregistrată). (< lat.
audire)
audia (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AUDIÁ, audiez, vb. I.
Tranz. 1. A supune unui interogatoriu.
2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale. [
Pr.:
a-u-di-a] –
Lat. lit. audire.audia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)audiá (a ~) (a-u-di-a) vb.,
ind. prez. 3
audiáză, 1
pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3
să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)audia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AUDIÁ, audiez, vb. I.
Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor.
2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [
Pr.:
a-u-di-a] — Din
audiență, auditor, audiție etc.