atesta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ATESTÁ, atést, vb. I.
Tranz. A face dovada; a confirma un adevăr. ♦ A exista în scris. ♦ A confirma în grad pe un cercetător, pe un membru al corpului didactic universitar etc. – Din
fr. attester, lat. attestari.atesta (Dicționar de neologisme, 1986)ATESTÁ vb. I. tr. A face dovadă, a dovedi; a confirma. ♦ A dovedi că ceva există; (
la pasiv) a figura într-un text. ♦ A confirma pe cineva într-o anumită funcție sau calitate. [P.i.
atést, 3,6
-tă. / < fr.
attester, cf. lat.
attestari <
testis – martor].
atesta (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)atestá (-téz, atestát), vb. – A face dovada, a confirma.
Fr. attester. Conjug. eu atest este
înv. –
Der. atestat, s. n. (certificat);
atestație, s. f. (atestare);
atestator, adj. (care dovedește).
atesta (Marele dicționar de neologisme, 2000)ATESTÁ vb. tr. 1. a dovedi, a confirma. ◊ a exista, a figura într-un text. 2. a confirma pe cineva într-o anumită funcție sau calitate. (< fr.
attester, lat.
attestari)
atesta (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ATESTÁ, atést, vb. I.
Tranz. A face dovada; a dovedi; a confirma. ♦ A dovedi existența unui lucru. –
Fr. attester (
lat. lit. attestari).
atesta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)atestá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
atéstăatestà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)atestà v.
1. a asigura, a încredința despre adevărul unui lucru;
2. a lua de martor.
atesta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ATESTÁ, atést, vb. I.
Tranz. A face dovada; a confirma un adevăr. ♦ A exista în scris. ♦ A confirma în grad pe un cercetător, pe un membru al corpului didactic universitar etc. — Din
fr. attester, lat. attestari.