astrologie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ASTROLOGÍE s. f. (În antichitate și în evul mediu) Prezicere a viitorului pe baza studierii poziției și mișcării aștrilor, a constelațiilor sau a unor fenomene cerești. – Din
fr. astrologie, lat. astrologia.astrologie (Dicționar de neologisme, 1986)ASTROLOGÍE s.f. Pretinsă știință de a prezice destinul omului după poziția și mersul aștrilor. [Gen.
-iei. / cf. fr.
astrologie, it., lat.
astrologia < gr.
astrologia <
astron – astru,
logos – studiu].
astrologie (Marele dicționar de neologisme, 2000)ASTROLOGÍE s. f. pseudoștiință care pretinde că poate prezice destinul și caracterul omului după poziția și mișcarea aștrilor. (< fr.
astrologie, lat., gr.
astrologia)
astrologie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ASTROLOGÍE s. f. (În antichitate și în evul mediu) Ansamblu de speculații false având ca obiect studiul corpurilor cerești, cu ajutorul cărora se pretindea că se poate afla destinul oamenilor sau al popoarelor. –
Fr. astrologie (
lat. lit. astrologia).
astrologie (Dicționaru limbii românești, 1939)*astrologíe f. (vgr.
astrologia, d.
ástron, stea și
lógos, vorbire). Știință falsă pin [!] care se pretindea că se poate ghici după pozițiunea stelelor. – Din Haldeĭa, unde s´a născut, astrologia s´a răspîndit în Egipt, Grecia, Italia și toată Eŭropa. Cu greŭ îțĭ vine să crezi că niște oamenĭ celebri în toate timpurile, ca Tacit, Galen, Toma de la Aquino, Tycho-Brache, Kepler și alțiĭ miĭ, s´aŭ ocupat de ĭa [!]. Fie-care principe avea un astrolog la curte: pe al luĭ Ludovic XI îl chema Galeotti, pe al Ecaterineĭ de Medicis Cano Ruggieri, amîndoĭ Italienĭ. Nu se năștea un copil dintr´o familie maĭ nobilă fără ca astrologu să fie chemat să-șĭ cerceteze oroscopu. Această absurdă superstițiune a dispărut în seculu XVII, deși tot vor maĭ fi fiind oamenĭ simpli care să creadă în stele.
astrologie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)astrologíe s. f.,
art. astrología, g.-d. astrologíi, art. astrologíeiastrologie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)astrologie f. știință falșă care pretindea a cunoaște viitorul după observarea stelelor. Această superstițiune absurdă nu dispăru din știință pe deplin de cât în sec. al XVII-lea; dar ea subzistă încă în popor, pentru care astrologul, filozoful și vraciul sunt una și aeeeaș ființă, puțin deosebită de vrăjitor, care are o putere nemărginită asupra forțelor naturei (v.
piază, stea, zodie).
astrologie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ASTROLOGÍE s. f. Arta de a descifra și de a prezice destinele pe baza studierii poziției și mișcării aștrilor, a constelațiilor sau a unor fenomene cerești. — Din
fr. astrologie, lat. astrologia.