astrolog (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ASTROLÓG, -Ă, astrologi, -ge, s. m. și
f. Persoană care practică astrologia;
p. ext. astronom. – Din
fr. astrologue, lat. astrologus.astrolog (Dicționar de neologisme, 1986)ASTROLÓG s.m. Practicant al astrologiei. [Cf. fr.
astrologue, lat.
astrologus, gr.
astrologos].
astrolog (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)astrológ (astrológi), s. m. – Persoană care practică astrologia; astronom.
Gr. ἀστρολόγος (
sec. XVII), și mai târziu din
fr. astrologue. –
Der. astrologhicesc, adj. (
înv., astrologic);
astrologhicește, adv. (prin intermediul astrologiei);
astrologic, adj.;
astrologie, s. f.astrolog (Marele dicționar de neologisme, 2000)ASTROLÓG, -Ă s. m. f. practicant al astrologiei. (< fr.
astrologue, lat.
astrologus)
astrolog (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ASTROLÓG, astrologi, s. m. (
Înv.) Persoană care practica astrologia;
p. ext. astronom. –
Fr. astrologue (
lat. lit. astrologus).
astrolog (Dicționaru limbii românești, 1939)*astrológ, -oágă s. (vgr.
astrológos). Care se ocupă de astrologie.
astrolog (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)astrológ s. m.,
pl. astrológiastrolog (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)astrolog m. cel ce se ocupă cu astrologia, care prezice viitorul după pozițiunea astrelor: cititor de stele.
astrolog (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ASTROLÓG, -Ă, astrologi, -ge, s. m. și
f. (Rar la
f.) Persoană care practică astrologia;
p. ext. astronom. — Din
fr. astrologue, lat. astrologus.