astrolab (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ASTROLÁB, astrolabi, s. m. 1. Instrument folosit pentru măsurarea poziției aștrilor și a înălțimii lor deasupra orizontului.
2. Vechi instrument pentru măsurarea unghiurilor. – Din
fr. astrolabe.astrolab (Dicționar de neologisme, 1986)ASTROLÁB s.n. Instrument pentru măsurarea poziției aștrilor și a înălțimii lor deasupra orizontului. [Pl.
-be, -buri. / < fr.
astrolabe, cf. it.
astrolabio < gr.
astron – astru,
lambanein – a lua].
astrolab (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)astroláb (-be), s. n. – Instrument pentru măsurarea poziției aștrilor.
Gr. ἀστρολάβος (
sec. XVII,
cf. Gáldi 155) și
mod. din
fr. astrolabe.astrolab (Marele dicționar de neologisme, 2000)ASTROLÁB s. n. 1. vechi instrument pentru măsurarea unghiurilor. 2. instrument pentru măsurarea înălțimii aștrilor deasupra orizontului. (< fr.
astrolabe)
astrolab (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ASTROLÁB, astrolabi, s. m. 1. Instrument folosit pentru măsurarea poziției aștrilor și a înălțimii lor deasupra orizontului.
2. Vechi aparat de măsurat unghiuri. –
Fr. astrolabe.astrolab (Dicționaru limbii românești, 1939)*astroláb n., pl.
e (vgr.
astrolábon [
órganon, organ], d.
ástron, stea, și
lambáno, ĭaŭ).
Astr. Instrument cu care se măsura odată înălțimea stelelor deasupra orizontuluĭ. Planisfer al ceruluĭ saŭ al pămîntuluĭ. – La Cant.
astrolav (după ngr.). V.
cínie, teodolit.astrolab (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)astroláb (instrument)
s. m.,
pl. astrolábiastrolab (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ASTROLÁB, astrolabi, s. m. 1. Instrument folosit pentru măsurarea poziției aștrilor și a înălțimii lor deasupra orizontului.
2. Vechi instrument pentru măsurarea unghiurilor. — Din
fr. astrolabe.