asemănare - explicat in DEX

asemănare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ASEMĂNÁRE, asemănări, s. f. Faptul de a (se) asemăna; analogie, similitudine. ◊ Loc. adv. După chipul și asemănarea cuiva = întocmai, leit, la fel (cu cineva sau cu ceva). ◊ Loc. adv. și adj. Fără asemănare = extraordinar, incomparabil. ♦ (Mat.) Corespondență între punctele a două figuri în care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant. – V. asemăna.

asemănare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ASEMĂNÁRE, asemănări, s. f. Acțiunea de a (se) asemăna și rezultatul ei; analogie, similitudine. ◊ Expr. După chipul și asemănarea cuiva = întocmai, leit, la fel cu cineva. ♦ Comparație. ◊ Loc. adj. Fără asemănare = extraordinar, fără comparație.

asemănare (Dicționaru limbii românești, 1939)
asemănáre f. Acțiunea de a semăna: cînele [!] are mare asemănare cu lupu. Fără de asemănare, incomparabil. V. asămănăcĭune.

asemănare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
asemănáre s. f., g.-d. art. asemănắrii; pl. asemănắri

asemănare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
asemănare f. fapta de a asemăna și rezultatul ei: similitudine, comparațiune.

asemănare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ASEMĂNÁRE, asemănări, s. f. Faptul de a (se) asemăna; analogie, similitu­dine. ◊ Loc. adv. După chipul și asemănarea cuiva = întocmai, leit, la fel (cu cine­va sau cu ceva). ◊ Loc. adv. și adj. Fără asemănare = extraordinar, incomparabil. ♦ (Mat.) Corespondență între punctele a două figuri în care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant. ♦ (Bis.) Postulat al antropologiei religioase exprimând starea de desăvârșire proprie primului om creat de Dumnezeu înainte de căderea în păcat și spre care tinde creștinul. — V. asemăna.