asemuire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ASEMUÍRE,asemuiri, s. f. Faptul de a (se) asemui. – V. asemui.
asemuire(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) ASEMUÍRE,asemuiri, s. f. Faptul de a asemui; asemănare.
asemuire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) asemuíre s. f., g.-d. art. asemuírii; pl. asemuíri
asemuire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ASEMUÍRE,asemuiri, s. f. Faptul de a (se) asemui. — V. asemui.