asemui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ASEMUÍ, asemuiesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. A (se) asemăna. ♦
Tranz. A confunda. –
A3- +
seamă +
suf. -ui.asemui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ASEMUÍ, asemuiesc, vb. IV.
Tranz. A stabili o asemănare; a asemăna, a compara. ♦ A lua pe cineva drept altul; a confunda. [
Var.:
semuí vb. IV] – Din
a3 +
seamă.asemui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)asemuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. asemuiésc, imperf. 3
sg. asemuiá; conj. prez. 3
să asemuiáscăasemui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ASEMUÍ, asemuiesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. A (se) asemăna. ♦
Tranz. A confunda. —
A3 + seamă +
suf. -ui.asemuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)asemuì v. a asimila, a compara:
a-i asemui cu șire lungi de melancolici cocori OD. [Dela
seamă cu sufixul
ui (cf.
prețui)].